sâmbătă, 6 aprilie 2013

Care sunt E-urile periculoase din alimente

Deşi nu toţi conservanţii sunt nocivi, aditivii alimentari de pe lista neagră ne afectează sănătatea, mai ales când consumăm frecvent produsele care îi conţin. Cei mai mulţi dintre noi nu ştiu să citească "păsăreasca" de pe ambalaje şi din lunga listă a ingredientelor nu înţelegem mare lucru dacă nu suntem specialişti. Însă tot mai multe studii aduc dovezi care incriminează unii aditivi alimentari care se fac vinovaţi de impactul lor negativ asupra sănătăţii. Iată care sunt cei mai periculoşi aditivi alimentari şi produsele care îi conţin: E 102 (tartrazina) Tartrazina este un colorant artificial folosit într-o gamă largă de produse alimentare: sucuri acidulate şi neacidulate, produse lactate aromate, muştar, sosuri, brânză topită aromată, icre de peşte, peşte afumat, snacksuri, supe, bomboane, deserturi. Consumul produselor care conţin E 102 poate produce efecte secundare grave: alergii la persoanele sensibile la aspirină, astm, rinită şi urticarie mai ales la copii; creşterea riscului apariţiei unor tumori tiroidiene. E 127 (eritrozina) Eritrozina este un colorant roşu folosit pentru fabricarea de sucuri, gemuri, compoturi, dulciuri şi alte deserturi. E 127 produce grave tulburări de sănătate: tumori şi tulburări neurofiziologice la animalele de experienţă; afectează funcţia tiroidei şi are puternic efect alergen. Doza zilnică admisă este de 0,1 mg/kg corp. E 211 (benzoat de sodiu) Benzoatul de sodiu este un conservant artificial folosit pentru conservarea diferitelor alimente. Poate induce migrene lucrătorilor din industria de panificaţie. Este neurotoxic, iar un consum frecvent poate declanşa sindromul de hiperactivitate şi de deficienţă de concentrare (ADHD). E 251 (nitrat de sodiu) şi E 252 (nitrit de potasiu) E 251 şi E 252 sunt doi conservanţi artificiali utilizaţi în industria preparatelor de carne şi peşte. Salamurile, mezelurile, pateurile, conservele de carne, heringul în oţet conţin, în marea lor majoritate, aceşti conservanţi periculoşi. Studiile actuale susţin că un consum ridicat de produse cu E 251 şi E 252 poate induce apariţia unor forme de cancer. Cei doi aditivi sunt periculoşi mai ales pentru sugari, copii mici şi femei însărcinate. E 320 (acidul benzoic) şi derivaţii săi Acidul benzoic este un antioxidant artificial care se adaugă în uleiurile alimentare, margarină, biscuiţi, cereale, băuturi răcoritoare, creme de brânză tartinabile. Este considerat un aditiv foarte periculos pentru că are un potenţial cancerigen şi tetragen (producere de malformaţii) ridicat. Provoacă alergii, stări de somnolenţă şi sindromul de hiperactivitate. E 621 (glutamatul de sodiu) Glutamatul de sodiu este un potenţiator de aromă utilizat într-o gamă vastă de produse: supe instant, sosuri, bulion, chips-uri, specialităţi din carne, mezeluri din carne de porc, cartofi congelaţi, conserve de fasole, de porumb, de ciuperci, gelatină. E 621 este puternic neurotoxic putând declanşa maladiile Alzheimer, Parkinson şi Huntington. Produce dureri de cap, slăbiciune, greaţă, senzaţii de arsură în antebraţ şi ceafă, modificări de ritm cardiac. E 330 (acidul citric) Acidul citric de sinteză, confundat cu acidul ascorbic sau vitamina C naturală, nu are rol nutriţional şi nici valoare biologică. Numărul de produse care conţin E 330 este foarte mare. Sfaturi Citeşte eticheta produselor. Identifică E-urile periculoase. Ocoleşte produsele respective. Reţine: nu toate gamele de produse conţin aceşti aditivi periculoşi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu