Uneori, suferinta este buna...
Am suferit, unii inca mai sufera, altii poate nici nu stiu cum este sa simti suferinta. Nu le spun celor din urma ca sunt niste oameni fericiti, pentru ca nu cred asta. De ce? Pentru simplul motiv ca nu au avut privilegiul sa vada, sa simta (inca!) cum e sa fii de 'cealalta parte', a trairilor dure si trunchiate, deloc slefuite, brute. Au si acestea farmecul lor, chiar daca unul foarte dureros de cele mai multe ori.

Dezamagiri care te fac sa suferi, despartiri, vise spulberate, pierderea unor prieteni, schimbari care te fac sa urli de mahnire, sa plangi pana nu mai poti respira, sa suferi pana ajungi sa nu mai simti durerea, sa intri in agonie, intr-o coma a simturilor in care nu iti mai percepi trupul vibrand, nu iti mai auzi gandurile, inima ta este un ceas caruia tocmai i s-au blocat rotitele, ochii privesc intr-un hau, lacrimile curg, iar mainile iti strapung pielea fetei, fara insa a simti o urma de durere... Tristete, mahnire, tortura psihica. Crunt!

Desi ai impresia ca nu poti depasi aceasta stare, sa stii ca ai destule "resurse" pentru a ajunge de 'cealalta parte', a starii de bine, a fericirii.

De multe ori, se intampla sa ramai impresionata sa afli cat de puternica esti! I s-a intamplat si Amaliei. A avut un an foarte deficil din punct de vedere emotional: "Am iesit dintr-o relatie, am intrat in alta, cu un 'personaj' desprins parca din filmele thriller, emotional vorbind. A fost o perioada in care ma simteam precum intr-un azil de nebuni, pentru ca ajunsesem sa ma simt nebuna la randu-mi. Eram sfasiata de suferinta, incapabila sa mai fac vreun pas inainte. Insa, toate acestea erau la suprafata, pentru ca am reusit sa ies din situatie si sa ma 'vindec'. Aceasta experienta a lasat urme, dar pana la urma m-a intarit enorm. Chiar nu credeam ca sunt atat de puternica, insa aceasta situatie mi-a dovedit ca sunt chiar mai puternica decat am crezut vreodata".

Ti-am mai povestit despre prietena mea Alina, care este si psiholog si care mi-a spus ca dupa despartirea sau pierderea persoanei iubite exista o perioada de aproximativ sase luni, in care traiesti si retraiesti ruptura in forma diferitelor sentimente: tristete, negare, furie... In psihologie, aceasta etapa se numeste "travaliu de doliu". Este o chestiune cat se poate de adevarata, nu doar ceva desprins intr-un manual.
Poate unele dintre noi au nevoie de mai mult timp pentru a depasi o suferinta, procesul de purificare a sufletului, a eului interior, dureaza mai mult, pentru ca "plasturii-tratament" ai suferintei trebuie schimbati, inoiti, iar rana tratata cu multa atentie...

Nu trebuie sa faci din suferinta ta un altar caruia sa te inchini si sa ii aduci alte tristeti pentru ca supararea sa devina mai puternica. Te poti ajuta si singura sa depasesti aceasta perioada. Tintuita la pamant si rupta in mii de bucati, te poti anuna si ridica, mai puternica!

Anca imi povesteste de "cascada" relatiilor ei din ultimul an, care au schimbat ceva in ea, in felul de a gandi. "Pana anul trecut am avut norocul sa dau numai peste barbati ok, seriosi si cum mult bun-simt. Ei, anul trecut a fost unul foarte ciudat pentru mine. Am cunoscut un tip, trecut de 30 de ani, pe care initial l-am considerat un om 'cu capul pe umeri', dar s-a dovedit a fi un baiat inflantil, indecis, lipsit total de bun-simt. M-am indragostit de el si am sperat ca se va schimba. Mare greseala din partea mea! Suferinta a fost covarsitoare, mai ales ca nu mai intalnisem astfel de barbati.

Apoi, am cunoscut un tip pe net, caruia, la fel, i-am acordat incredere. Acesta a devenit obsedat de mine, ma teroriza cu mesaje, eram foarte inspaimantata. Ajunsesem intr-un punct in care nu mai intelegeam cum de am reusit sa dau peste astfel de oameni, care sa imi provoace atat de multa suferinta". Dupa aceaste experiente, Ana a realizat, culmea, ca in lume exista si astfel de oameni, care te pot face sa suferi. "Nu mai intelegeam nimic. De ce oameni carora nu le-am facut niciun rau imi provoaca rau? Ei, acum am invatat ca exista si altfel de oameni", mai spune Anca.

Multe dintre noi stiu cum este sa pierzi pe cineva pe care iubesti sau ai iubit. Simti cum disperarea ti-a furat vocea, te-a secatuit de lacrimi si puteri. Imi amintesc de niste "vorbe cantate" ale formatiei Placebo: "A heart that hurts is a heart that works". O inima care doare este o inima care functioneaza. Adica este o inima vie. Nimic nu poate fi mai adevarat decat acest vers...

Important este ca atunci cand iti vine sa plangi, plangi! Atunci cand iti vine sa urli de durere, fa-o, descarca-te! Acest "execitiu" ajuta foarte mult.

De cele mai multe ori, privim suferinta ca pe un cosmar, un chin care pare sa nu se mai sfarseasca. Ne simtim lipsite de incredere, nimic nu mai are sens si parca am fi pe marginea unei prapastii de unde am putea cadea in orice clipa. Dar sfarsitul poate fi si inceputul unei noi vieti, unei noi aventuri din care am putea iesi invingatoare...

Se spune ca din orice experienta ne alegem cu ceva, poate devenim mai bune, mai sensibile, mai umane, mai puternice. Important este sa incercam sa depasim momentul, sa fim impacate cu propria persoana, cu sentimentele noastre, sa "ne cultivam" curajul si puterea de a ne ridica! O suferinta, oricat de dureroasa ar fi, in oricate bucati te-ar rupe, te poate purifica si te poate face mai puternica. Iar alinarea sufletului tau este mai aproape decat iti imaginezi...