luni, 1 martie 2010

Infidelitatea in cuplu: tradare sau greseala
Este foarte clar... ai aflat ca te-a inselat! Simti ca este sfarsitul lumii. De ce ti se intampla tocmai tie aceasta tragedie? Ce ar trebui sa faci si, mai ales, cum ar trebui sa reactionezi in acest caz pentru ca tu il iubesti foarte mult.

Ei bine, afla ca nu esti singura persoana careia i se poate intampla acest lucru. Infidelitatea este o problema cu care se confrunta foarte multe cupluri si tinde sa devina o practica frecventa a partenerilor implicati. Au fost realizate multe statistici pe aceasta problema si s-a ajuns la concluzia ca nu numai barbatii sunt cei care insala, ci si femeile.

Cu toate ca in majoritatea cazurilor, barbatii sunt cei mai "inclinati" spre aceasta ispita, asta nu inseamna ca trebuie sa generalizam; si femeile mai "calca stramb". De obicei, viata sexuala este strans legata de infidelitate. Daca unul din parteneri nu reuseste sa gaseasca si sa faca unele lucruri in cuplu, apeleaza la cineva din afara lui.

Dar sa nu ne abatem de la subiect. Ai fost inselata... ce e de facut acum? Sa continui relatia, sa ii mai dai o sansa partenerului, sau sa pui capat si fiecare sa isi vada de drum? Decizia o poti lua doar tu, dar incearca sa nu te lasi influentata de discutiile pe care le ai cu prietenele referitoare la aceasta problema a ta. Le poti asculta, lua in considerare, dar incearca sa nu te lasi influentata de ele. De ce? Pentru ca mai tarziu este posibil sa regreti.

Se intampla de multe ori o ca singura problema de acest gen sa anuleze tot ce a fost frumos intr-o relatie de dragoste. Ajungi uneori sa te intrebi: oare a fost real sau am trait intr-o minciuna? Poate iubitul meu a fost asa de la inceputul relatiei sau poate, undeva, pe parcurs, ceva s-a rupt si nu am simtit, ocupata fiind cu jobul si cu planuirea viitorului nostru.

Nu este cazul sa te invinovatesti, dar ar trebui sa arunci o privire in timp si poate vei gasi acel punct in care parca ceva s-a schimbat in relatia voastra. Este posibil ca acel punct nici sa nu existe, iar partenerul tau a profitat de faptul ca erai mult prea ocupata cu altele si si-a acordat aceasta libertate de a incerca si altceva.
Pe langa alte multe lucruri importante, o relatie de dragoste trebuie sa aiba la baza increderea reciproca si fidelitatea. Barbatii, dupa cum am mai spus, sunt mai inclinati decat femeile catre aventuri sexuale, mai ales cele de o noapte. Tragedie sau nu, se poate intampla oricui. Chiar si tie. Acest lucru depinde numai de felul in care interpretezi si percepi infidelitatea lui.

Un accident sau o poveste mai veche? Multi sunt cei care considera ca persoana care a inselat o data, in mod sigur va mai repeta isprava, mai devreme sau mai tarziu. Exista si exceptii, normal, dar infidelitatea in antecedente reprezinta ea insasi un semnal de alarma in ceea ce priveste viitorul relatiei alaturi de un partener instabil.

Aceasta fapta a lui ti-a zdruncinat increderea pe care o aveai in el si in viitorul relatiei voastre. Il iubesti foarte mult, dar te simti pregatita sa treci peste infidelitatea lui? Peste infidelitate se poate trece, cel putin pe moment, dar nu se uita prea usor; in cazul in care te decizi sa ii mai dai o sansa iubitului, aceasta escapada a lui te poate urmari pe tot parcursul relatiei.

Daca nu gasesti nicio cale sa depasesti momentul, mai bine renunta la relatie. Sa nu crezi ca o casatorie sau un copil il vor cuminti, mai ales daca nu da semene ca ii pare rau de ce a facut si pare interesat sa mai incerce "experienta". Ispite sunt peste tot, dar daca este cu adevarat indragostit de tine si iti poarta respect, relatia voastra nu va avea parte de infidelitati.

Increderea intr-o persoana se recastiga foarte greu, mai ales cand ai fost ranita si ai suferit. Poti trai cu aceasta frica de a mai fi inselata toata viata, daca te hotarasti sa mergi mai departe cu partenerul "aventuros". Usor, usor, incepi sa il controlezi la serviciu, la telefon, prin lucrurile personale, sa il cicalesti, sa ii amintesti mereu de ce a facut, reusind astfel sa il faci sa se simta mereu vinovat, chiar daca el incearca prin toate metodele sa iti recastige increderea.

Sa stii ca si "baietii plang cateodata", vorba catecului, poate mai rar ca noi, dar sunt momente in care o fac din suflet, nu pentru a impresiona sau induiosa. Fiecare barbat are momentele lui de cumpana si regreta ca a inselat sau a ranit o femeie.

Daca te hotarasti sa ii mai acorzi o sansa, incepeti prin a avea o mai buna comunicare. Poti sa il intrebi ce l-a facut sa recurga la acest gest, poate trebuie schimbat sau reinventat ceva in relatia voastra. Nimic nu este pierdut. Amandoi trebuie sa investiti in relatie, daca va doriti cu adevarat sa functioneze si va doriti sa mergeti mai departe impreuna.

Se poate spune si faptul ca odata ce ati cladit ceva, iar apoi s-a naruit ceea ce ati construit impreuna, nimic nu mai poate fi la fel; trebuie sa iei in considerare si varinata in care relatia poate fi mai frumoasa decat a fost pana atunci. Fiecarui om i se poate acorda o a doua sansa, mai ales daca isi doreste sa indrepte lucrurile. Poate a realizat cum este sa fii aproape sa pierzi pe cineva drag, iar acum este decis sa nu mai repete greseala.

Conteaza foarte mult modul in care afli ca te-a inselat. Ti-a marturisit el de buna voie, l-ai prins asupra faptului sau ai aflat din alte surse? Daca a avut curajul si taria de caracter sa iti marturiseasca singur, semn ca ii pare rau si ca a fost un accident, relatia de cuplu mai poate avea sanse sa se indrepte spre drumul cel bun si puteti sa depasiti momentul impreuna.
In cazul in care l-ai prins sau ai aflat din alte surse... se pare ca "minciuna a avut picioare scurte", iar adevarul a iesit la iveala. Sunt sanse mici ca relatia voastra sa poata continua in parametri optimi. Odata ce te-a mintit, este clar ca aveti o problema de comunicare. Este extrem de greu sa continui o relatie bazata pe minciuni.

Nu numai "neintelegerile sexuale" sunt cele care iti pot impinge partenerul spre infidelitate. Invata sa il asculti; nu numai problemele tale sunt importante. Noi, femeile, avem tendinta sa vorbim si sa ne plangem mai mult decat o fac barbatii.

El poate isi doreste sa fie ascultat, iar daca tu esti esti prea ocupata cu marturisirea problemelor tale, el va cauta un alt ascultator sau sfatuitor, chiar si unul sex feminin. Pentru a nu ajunge in acest stadiu foarte neplacut al relatie, comunicati, iar daca nu gasiti o cale, puteti apela si la ajutorul unui terapeut specializat in astfel de probleme.

Sa nu uitam ca multi barbati sunt interesati si de "ambalajul" unei femei si, de aceea, trebuie sa avem mare grija de felul in care aratam. Nu este cazul sa punem tone de machiaj atunci cand stam in casa, dar nu strica sa acordam mai multa atentie felului in care ne aranjam.

Te-ai hotarat sa continui relatia doar pentru a te razbuna? Vrei sa vada cum e sa fii inselat? Poate nu are rost sa iti pierzi timpul cu astfel de copilarii. Viata este scurta si trebuie traita din plin. Nu ai timp sa creezi scenarii pentru a vedea care poate suferi mai mult. In viata aceasta oricum se aplica legea talionului.

In cazul in care te-ai hotarat sa rupi relatia, sa stii ca poti trage multe invataminte din experienta prin care ai trecut. Dar nu uita un lucru foarte important: nu trebuie sa generalizezi, pentru ca nu toti barbatii insala. Acorda incredere si celui care va urma in viata ta, dar incearca sa fii mai atenta la ce se intampla in relatie, sa nu treci cu vederea micile probleme, pentru a nu mai ajunge in aceasta situatie.

Aventurile partenerului tau pot aparea din foarte multe motive: dorinta de satisfacere a nevoii de nou (una din nevoile fundamentale ale firii umane), necesitatea de alinare emotionala, confort sufletesc si atentie. Nu doar sexul este principalul motiv care impinge partenerii sa fie infideli unii cu altii.

In concluzie, chiar daca iti vei ierta sau nu partenerul pentru ca te-a inselat, trebuie sa te gandesti si daca nu cumva ai si tu partea ta de "contributie" la criza in care a ajuns relatia voastra. Reinventeaza-te in fiece zi, pentru ca in acest mod eviti tentatiile si, mai ales, nu iti pierde increderea in barbati.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu