luni, 1 martie 2010

Te-a parasit. Cat de mult suferi?
Orice cuplu isi doreste dragoste, o dragoste fara sfarsit. Fiecare dintre noi stie ce este dragostea, nu-i asa? Acest sentiment se poate "traduce" prin atractie fizica, admiratie fata de calitatile celuilalt, o dorinta nebuna de a petrece timp impreuna, dar si o responsabilitate fata de fericirea celuilalt, de a satisface anume dorinte, nevoi etc. Fiecare defineste dragostea in felul sau...

Multi dintre noi au jurat sa isi iubeasca partenerul/partenera "pana cand moartea ii va desparti", dar atunci cum se face ca multe cupluri ajung sa nu se mai iubeasca, cum ajung sa sufere?

Acum ceva timp, am citit cateva randuri scrise de Dragos Bucurenci, in care dezbatea problema suferintei femeii parasite, dar si a barbatului parasit. Cred ca multe dintre Eve s-ar regasi in acele randuri...

Chiar asa, cine sufera mai mult dupa un abandon? Barbatii sau femeile? Nu cred ca putem pune etichete, mai ales cand este vorba de sentimente. Poate stii si tu cum e sa ajungi la capatul rabdarii, sa simti ca iti pierzi mintile, ca nu mai rezisti. Nu iau partea nimanui si de aceea cred ca si barbatii pot ajunge in acest punct, deloc placut, al vietii lor.

Ce a facut Oana cand a fost parasita? "Pai, intai de toate, am sters numarul lui de telefon, adresa de mail si orice urma care m-ar fi putut duce cu gandul la el. Mai greu a fost cu sentimentele pe care nu mi le-am putut reprima pentru o perioada lunga, foarte lunga de timp. Viata mea a fost cu susul-n jos foarte mult timp. Dar, gandindu-ma la perioadele urate pe care le-am trait alaturi de el, chiar daca au fost putine, am gasit puterea ca, incet, incet, sa trec peste, sa imi revin. Suferinta a fost una interioara, mocnita, care mi-a afectat foarte mult stima de sine. Totusi, cred ca si barbatii sufera, dar doar daca sentimentele fata de persoana de langa sunt puternice, adevarate."

Uneori, nici momentele fericite petrecute impreuna nu mai conteaza, pentru ca durerea provocata de un abandon poate anula tot ce a fost frumos. Mirela isi aminteste de o replica, a fostului iubit, pe care acum, la ceva timp dupa ce a fost parasita, o considera foarte amuzanta: "'Vei ramane cu clipele frumoase petrecute impreuna. Acestea nu te vor ajuta sa treci mai usor peste aceasta despartire?' Aceste cuvinte m-au lasat masca si m-au ajutat foarte mult sa il sterg din mintea mea pe el. Uneori, barbatii te ajuta, prin penibilitatile pe care le debiteaza, sa iti curme suferinta despre care credeai ca va dainui in sufletul tau foarte mul timp.".

Atat femeile cat si barbatii pot parasi dintr-o toana, pentru ca asa au chef sau dintr-un capriciu. Cine sufera mai mult? Cel ale carui sentimente sunt mai puternice.

Mihai imi spune ca a parasit si a fost parasit. Atunci cand a parasit, s-a simtit energizat: "Nu stiu, e ceva in natura noastra: cand abandonam un teritoriu cucerit, tindem sa plecam plini de energie spre altul. Asta se intampla atunci cand sentimentele pentru femeia parasita nu sunt puternice sau sunt aproape inexistente. Unii parasesc si din orgoliu, dar aceasta motivatie imi pare o prostie, pentru ca atunci cand iubesti nu exista orgoliu".

Si lui Mihai i s-a intamplat sa fie parasit: "A fost... ufff. Mi-a fost greu mult timp, foarte mult timp. Si acum, cand sunt melancolic, ii mai trimit cate un sms. Si nu e vorba de orgoliu ranit sau ceva in acest gen. Tin foarte mult la ea si ajunsesem sa o iubesc. Poate o mai iubesc inca... Deci, 'si baietii plang cateodata', iar uneori sufera mai mult decat si-ar putea imagina orice femeie. 'Un barbat adevarat nu plange niciodata' - asta e o prostie pe care niciun barbat si nicio femeie nu ar trebui sa o creada".


Suferinta nu face diferentieri

Si eu, ca si Bucurenci, am intalnit multe femei devastate fizic, psihic si social de un abandon, femei cu privirea pironita in hau, cu fata botita, schimonosita de plans si durere, naucite de ceea ce li s-a intamplat, tintuite la pamant, cu un nod in gat la fiecare lacrima prelinsa pe obraz... Insa, am intalnit si barbati cat muntele plangand precum copiii, cu inima franta, marcati de disperarea abandonului, cazand in genunchi de durere, zdrobiti de suferinta...

Femeile sufera mai mult decat barbatii? Nu cred. Om fi noi reprezentantele sexului slab, dar asta nu ne ofera "privilegiul" de a fi mai suferinde decat un barbat abandonat, parasit. Atunci cand exista sentimente puternice, suferinta nu face niciun fel de diferentieri

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu